Implicarea
tinerilor în comnunitate depinde de mai mulţi factori: pe de o parte de gradul
de conştientizare a acestora asupra importanţei implicării responsabile, pe de
altă parte de deschiderea autorităţilor locale în dezvoltarea de proiecte care
să implice participarea activă a tinerilor, chiar ca şi voluntari. Nu în
ultimul rând depinde de gradul de dezvoltare al organizaţiilor şi de baza de
informaţii de care aceştia dispun, de limitele între care pot acţiona şi de
dezvoltarea internă. Proiectul pe care îl propunem se axează pe dezvoltarea
capacităţii organizatorice a ONGT-urilor prin seminarii, cursuri şi consultanţă
în ceea ce priveşte implicarea tinerilor în comunitate.
Problematica
de tineret a fost un subiect dezbătut mulți ani la rând la nivelul judeţului
Timiş. La nivel local, numărul grupurilor asociative care lucrează în interesul
tineretului a crescut semnificativ, iar munca lor a devenit tot mai vizibilă.
Importanţa
desfăşurării activităţii în cadrul legal precum şi conform unei strategii
comune ale ONGT-urilor ar creşte exponenţial impactul acestora în rândul
grupului ţintă pe care îl reprezintă şi pentru care desfăşoară proiecte –
tinerii.
Proiectul Întărirea capacităţii
instituţionale a ONGT din judeţul Timiş pentru creşterea participării active a
tinerilor în comunitate îşi propune să ofere prin seminariile, cursurile şi
consultanţa oferită ONGT-urilor o dezvoltare pe termen lung în sensul
implicării structurilor asociative de tineret în proiecte axate pe participarea
unui număr cât mai mare de tineri la nevoile comunităţii.
Organizațiile de tineret din județ vor
avea ocazia să își specializeze persoanele din conducere prin seminariile, cursurile şi consultanţa
oferită
gratuit
acestora în cadrul proiectului.
În cadrul
proiectului vor fi abordate temele: management de proiect, management
organizațional, proceduri și norme legale de funcționare ale unei
organizații, management fiscal.
Proiectul
se va desfășura în mai multe etape cu scopul de a avea un contact permanent
pe parcursul proiectului, de a transmite informația într-un mod structurat
astfel încât să aibă un rezultat cât mai eficient pentru beneficiarii
direcți. De asemenea pe parcursul proiectului vor fi monitorizate constant
rezultatele acțiunilor prin chestionare aplicate participanților. Finalitatea
proiectului este reprezentată de transmiterea informațiilor necesare
ONGT-urilor pentru buna funcționare, dar și pentru eficientizarea proceselor
ce țin de management de proiect și management organizațional.
Activitățile propuse în cadrul proiectului
sunt:
Mai 2012 – curs
cu membrii din conducerea ONGT-urilor din judetul Timis pe tema “Management
de proiect și mamagement organizațional”. Această activitate va fi
desfășurată în localitatea Timișoara, la Centrul de Tineret din cadrul Casei
Tineretului din Timișoara. Beneficiarii direcți ai acestei activități vor fi
40 de participanti – membrii în conducerea ONGT-urilor din județul Timiș.
Înscrierea participanților se va face on-line fiind promovată de fiecare
organizație de tineret la nivel intern.
Iunie 2012 –
set de seminarii si dezbateri cu membrii ONGT-urilor privind implicarea
tinerilor in comunitate. Această activitate va fi desfășurată în deplasare,
la o locație din afara Timișoarei. Beneficiarii direcți ai acestei activități
vor fi 40 de participanti – membrii în conducerea ONGT-urilor din județul
Timiș. Înscrierea participanților se va face on-line fiind promovată de
fiecare organizație de tineret la nivel intern.
Iunie 2012 – curs cu
membrii din conducerea ONGT-urilor din judetul Timis pe tema “Norme legale și
financiare de funcționare a unui ONGT”.
Această activitate va fi desfășurată în afara localității Timișoara,
la o tabără de tineret. Beneficiarii direcți ai acestei activități vor fi 40
de participanti – membrii în conducerea ONGT-urilor din județul Timiș.
Înscrierea participanților se va face on-line fiind promovată de fiecare
organizație de tineret la nivel intern.
No comments:
Post a Comment